Mary Slessor
Născută în 1848, la periferia oraşului Aberdeen, Scoţia, Mary a ajuns să fie considerată regina a mii de oameni din triburile Africii. Mary a ascultat de vocea lui Dumnezeu, şi la vârsta de 28 de ani a plecat să-I slujească în Calabar, Nigeria, unde, cu câteva întreruperi scurte, a slujit până când Domnul a chemat-o acasă.
Pachetul conține
Născută în 1848, la periferia oraşului Aberdeen, Scoţia, Mary a ajuns să fie considerată regina a mii de oameni din triburile Africii. Ei îi plăcea să spună: „Dumnezeu poate transforma vieţi obişnuite în vieţi sfinte şi folositoare.“ Mary a ascultat de vocea lui Dumnezeu, şi la vârsta de 28 de ani a plecat să-I slujească în Calabar, Nigeria, unde, cu câteva întreruperi scurte, a slujit până când Domnul a chemat-o acasă.
Deşi era zveltă şi slabă, Mary muncea fizic până la extenuare. Ea a avut o voinţă de fier şi un simţ al umorului, care au salvat-o din multe situaţii. Dragostea ei pentru Hristos şi puternicul simţ al datoriei au caracterizat persoana ei. Prin entuziasmul, sacrificiul de sine şi măreţia caracterului ei, ea a câştigat devotamentul triburilor nigeriene şi respectul tuturor europenilor. A meritat pe drept titlurile pe care le-a primit din partea altora: „măicuţa“, „regina canibalilor“, „mama tuturor“ şi „mama supremă“.
Mary fost la datorie 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, şi era mereu pe fugă. Fugea pentru a salva gemenii nou-născuţi, care erau aproape să fie ucişi; fugea să împiedice războaiele între triburi; fugea singură noaptea pe cărările junglei, deseori după doar două ore de somn şi având febră mare. Ea şi-a sfârşit alergarea şi a primit cununa în 1915, la 67 de ani, când a murit pe câmpul de misiune, extenuată în mod literal, în urma „alergării“ ei.
Povestirea este împărţită în 5 părţi. Conţinutul este bogat, astfel că fiecare parte poate fi împărţită şi ea în două părţi.
- Număr imagini: 30 planşe color
- Dimensiuni imagini: 33 x 24,5 cm